Hipnoterapia: scurtă explicaţie pentru sceptici şi temători

Mersul la psiholog, prejudecati romanesti
February 9, 2015
Show all

Hipnoterapia: scurtă explicaţie pentru sceptici şi temători

Hipnoterapia

*

Este indicat ca acest material să fie citit până la capăt, fie şi în etape, căci, scoase din context, multe indicii semnificative îşi vor pierde importanţa sau vor fi înţelese greşit. Faţă de ceea ce prezintă, într-o manieră pe cât de sintetică, pe atât de clară, conţinutul este chiar scurt, foarte scurt, dar reuşeşte, consideră autorul, mai mult decât un întreg manual stufos, pompos, greoi. Este atinsă, printr-o exprimare lejeră, dar bine articulată, chintesenţa terapiei hipnotice, atât de greşit percepute, încă, din păcate, în România, fapt care văduveşte multe persoane de ceea ce ar putea constitui o sursă nesperată de vindecare a unor stări şi afecţiuni, din care parte sunt listate chiar pe site-ul meu, la rubrica aferentă. Apropo, şi lipsa de răbdare poate fi tratată prin hipnoză!

 

*

 

 

Hipnoterapia este o terapie extrem de puternică şi de eficientă pentru minte, dar nu numai, care foloseşte o stare modificată de conştiinţă cunoscută sub numele de hipnoză pentru a comunica cu partea interioară/ascunsă a minţii pe care o numim inconştient.

 

Când o persoană se află sub hipnoză, se pot trata cu mai multă eficacitate şi cu rezultate deseori mult mai rapide şi mai palpabile o multitudine de probleme psihologice şi emoţionale, de la întreg spectrul fobiilor până la dependenţa de fumat sau alte dependenţe. Cum psihicul este deseori implicat în apariţia şi dezvoltarea anumitor boli fizice, vom vedea însă că hipnoterapia poate avea un efect pozitiv, important, şi asupra acestora.

 

Aţi auzit şi veţi mai auzi multe explicaţii complicate despre hipnoză, unele chiar terifiante şi poate şocante pentru necunoscători, folosind cuvinte precum conştiinţă alternativă, somnambulism sau efectul de transă. Transa înseamnă cu totul altceva decât îşi închipuie foarte mulţi şi nu are legătură cu suprimarea sau slăbirea conştienţei, a gradului de prezenţă al atenţiei, nu este un fel de act magic sau de vrăjitorie prin care hipnotizatorul te poate lua în stăpânire şi face orice cu tine. Vom vedea că lucrurile stau exact invers şi că în hipnoză devii, dimpotrivă, mult mai atent şi mult mai conştient decât în mod obişnuit. De fapt, hipnoza este un fapt care se petrece zi de zi cu fiecare, într-o măsură sau alta, reprezentând: concentrarea sau focusarea minţii într-o stare de relaxare.

 

Experimentăm hipnoza, de exemplu, într-un fel natural atunci când ne concentrăm, profund, pe ceea ce facem. Acest fenomen poartă numele de disociere şi intervine în momentul când, în aceeaşi clipă, tu faci ceva şi te gândeşti la cu totul altceva, având, ca să spunem aşa, două minţi deodată. Să spunem că tocmai citeşti o carte bună sau urmăreşti un film captivant când cineva intră în cameră. Eşti atât de preocupat de lectură sau de ceea ce se întâmplă în faţa ta, pe ecranul televizorului, încât abia dacă-ţi dai seama că nu mai eşti singur şi cu atât mai greu recepţionezi ceea ce ţi se spune. Te afli într-o stare uşoară de hipnoză sau transă. De obicei, acest lucru li se întâmplă mai cu seamă bărbaţilor, întrucât aceştia se gândesc adesea doar la un singur lucru într-un moment anume, în timp ce femeile par a avea o atenţie mai distributivă.

 

Într-un fel, mintea inconştientă se ocupă de procesele, activităţile automate, cum ar fi condusul sau scrisul, în vreme ce mintea conştientă se focusează asupra sarcinii ce necesită atenţie. Voi reveni ceva mai încolo la funcţiile conştientului şi inconştientului.

Un alt exemplu de hipnoză uşoară este atunci când te afli în maşină şi conduci pe un traseu foarte bine cunoscut. Te îndrepţi către destinaţie, iar când te gândeşti la drumul parcurs nu-ţi aminteşti că ai trecut prin trei rânduri de semafoare. Te-ai aflat într-o foarte lejeră formă de hipnoză şi, în timp ce ai făcut ceea ce ai făcut, ai predat controlul pilotului automat reprezentat de inconştient. Nu există nici un motiv de îngrijorare totuşi căci, de pildă, atunci când un câine trece, neglijent, strada prin faţa ta, poţi ieşi într-o clipă de pe pilotul automat şi mintea conştientă, raţională, preia din nou comanda.

În sfârşit, ceea ce noi numim visatul cu ochii deschişi are tot de-a face cu hipnoza sau transa. Când suntem concentraţi pe anumite procese ale gândirii, furaţi de o idee sau de o amintire, de imaginea unei persoane, ne trezim deodată scoşi din „reverie,” de fapt un fel de autotransă, de cineva care ne vorbeşte sau ne bate pe umăr. Auzim chiar această remarcă, „hei, cu tine vorbeam, unde erai?”

Vedeţi, hipnoza este un proces firesc, ce intervine cu regularitate în psihismul uman, şi pe care uneori chiar îl cultivăm, atunci când ascultăm discursul unui mare orator, sau concertul unui interpret preferat, când urmărim evoluţia plină de măiestrie a unui sportiv transformat în idol de admiraţia noastră, iar când aceeaşi persoană captează atenţia mai multor oameni simultan folosim termenul de hipnoză în masă sau de transă colectivă. Un jucător împătimit este adus în transă de propria lui plăcere de a juca şi exemplele pot continua…

De aceea, ne referim la o stare naturală a minţii şi este clar că oricine poate fi hipnotizat. Excepţiile se referă la persoanele deja aflate într-o stare modificată de conştiinţă, prin faptul că au băut prea mult sau au consumat droguri.

Un lucru deseori susţinut şi probabil cât se poate de adevărat este că tot ceea ce înţelegem prin hipnoză înseamnă de fapt autohipnoză. Cu alte cuvinte, nici o persoană nu poate hipnotiza o alta, ci poate doar să o conducă sau să o îndemne către autohipnoză. Nu neatenţia sau scoaterea din atenţie provoacă transa, ci o atenţie care îşi asumă o direcţie clară, un punct fix de interes.

 

Deci ce se întâmplă şi ce simţim de fapt

 

Când cineva se află în sau sub hipnoză, se va simţi foarte relaxat, iar corpul său fizic va părea puţin mai greu. Majoritatea oamenilor consideră starea de hipnoză drept foarte plăcută. Aceasta este tot ce vei simţi, plăcere, pace, relaxare, şi mulţi vor spune că aproape că nu au simţit nimic foarte diferit în rest. Aproape toţi cei care aleg să experimenteze, pentru prima dată, hipnoza s-ar putea să aibă o concepţie greşită despre cum „ar trebui” să se simtă în hipnoză şi probabil, în aceste condiţii, se vor îndoi, la prima şedinţă, că tu, terapeutul, îţi faci treaba cum trebuie.

Cu alte cuvinte, rar se vor „simţi” hipnotizaţi. În ceea ce-l priveşte pe hipnoterapeut însă, el are semnele sale clare în legătură cu faptul că cineva se află în transă şi cu nivelul de transă atins şi oricum va zâmbi dacă cineva va face o asemenea remarcă de ordin critic la adresa intervenţiei sale. Dar ce va zâmbi, în scurt timp, clientul/pacientul atunci când va vedea că trece, rapid, prin nişte transformări pozitive la care nici n-ar fi visat!

 

Ce trebuie să înţelegi, când mergi la hipnoterapie

 

Rămâi în control complet asupra situaţiei

 

Nu te afli niciodată sub controlul terapeutului.

 

Nu se va întâmpla să nu ştii ce se întâmplă, ci dimpotrivă vei atinge un stadiu mărit de conştienţă. Vei fi conştient chiar şi de sunetele din cameră, de zgomotul maşinilor de afară etc.

 

Îţi vei aminti totul.

 

Probabil nici nu te vei simţi hipnotizat

 

Nu te cufunzi în somn

 

Mintea ta va accepta schimbări doar dacă este în siguranţă făcându-le.

 

Pentru a recapitula, ce este, aşadar, hipnoza?

 

Hipnoza este o stare în care o persoană devine mai conştientă şi mai concentrată şi este mai deschisă sugestiilor. Acest lucru se întâmplă când inconştientul trece la cârmă (atenţie, deci, a-ţi folosi inconştientul nu înseamnă a nu fi conştient, nu mai faceţi această confuzie, din cauza jocului de cuvinte şi încurcării conceptelor…vom lămuri imediat lucrurile).

 

Şi ce este hipnoterapia?

 

Hipnoterapia este terapia care foloseşte hipnoza, foarte utilă pentru tratarea bolilor şi a problemelor emoţionale prin lucrul cu mintea inconştientă.

 

Cele Două Părţi ale Minţii

 

Mintea Inconştientă

 

Inconştientul este responsabil pentru 88% din întreaga noastră activitate mentală sau cel puţin aşa se susţine la nivel ştiinţific. El este responsabil pentru pentru toate procesele automate desfăşurate în corpul fizic, cum ar fi bătăile inimii, respiraţia, temperatura etc, iar în ceea ce ne priveşte, funcţia sa principală este capacitatea de memorare incredibilă.

De asemenea, inconştientul este responsabil pentru toate procesele de gândire automată pe care le derulăm de-a lungul vieţii de zi cu zi. Acestea sunt numite acţiuni motorii şi sunt antrenate în inconştient prin repetiţie. Exemple ale acestora ar fi activităţi precum mersul pe bicicletă, încheierea şireturilor, condusul maşinii etc. Toate gândurile, emoţiile, faptele sau acţiunile pe care le-am avut sau făcut vreodată de-a lungul întregii noastre existenţe sunt depozitate aici.

Poate că vă veţi întreba, cum poate creierul să reţină atâta informaţie? Nu am spus niciodată că el, creierul, o face, ci inconştientul. Nu ştiu exact care este rolul creierului aici.

 

Mintea Conştientă

 

Aceasta reprezintă restul de 12%. Aceasta este partea care gândeşte, raţionează şi ia decizii. Este zona minţii de care suntem conştienţi, experimentând stimulii vieţii de zi cu zi. Ea controlează procesul alegerii şi procesul raţiunii. Asimilând în mod continuu noi informaţii din jurul nostru, prin intermediul simţurilor, interacţionăm cu ceea ce înseamnă ele pentru fiecare din noi, le folosim şi ele pot fi, după aceea, mai departe, descărcate, spre fi păstrate în siguranţă, în inconştient, de unde pot ieşi oricând la suprafaţă, făcându-şi datoria, atunci când apare o situaţie ce necesită sau face utilă folosirea lor. Pe măsura trecerii timpului, aceste amintiri devin mai puţin accesibile decât informaţiile curente, proaspete, dar esenţa acestor experienţe, arhiva sau rezervorul de cunoştinţe, înţelepciunea, există întotdeauna acolo, undeva, în minte, într-un alt strat, subteran, al gândirii şi înţelegerii. Amintirile continuă să existe, dar mintea conştientă are o capacitate mică de a le accesa în starea sa normală. Lucru explicabil, căci acest biet 12% este deja prea ocupat!

 

Hipnoza accesează Inconştientul

 

Mintea conştientă, acest 12%, se ocupă prea puţin cu stocarea de informaţii, rolul său cu adevărat important fiind reprezentat de capacitatea de a raţiona şi de a se adapta la problemele vieţii de zi cu zi, filtrând experienţele pe care i le pune în faţă aceasta şi din când în când descărcând ceea ce este important din acestea în arhivele inconştientului, ca fond de înţelepciune, spre a fi folosit, la nevoie, în momente de cumpănă şi chiar a ne ajuta să trăim, să supravieţuim.

Pe de altă parte, mintea inconştientă nu poate raţiona sau chestiona, analiza, ea doar este. Se comportă cumva ca un computer, în care sunt stocate date sub forma experienţelor şi a înţelepciunii. Acest aspect este foarte important de reţinut în legătură cu această parte a minţii. Dacă acceptă tot ceea ce vine de la suprafaţă fără a pune întrebări, atunci trebuie să fim foarte atenţi cu ceea ce îi spunem sau transmitem. Este ca şi cum am ar funcţiona pe baza conceptului „dorinţa ta este poruncă pentru mine,” fapt care îl face foarte deschis sugestiei. Cu alte cuvinte, orice îi vei spune inconştientului, acesta va lua la bordul său fără comentarii. Singurul său criteriu de gestionare a acestui aspect este faptul că nu va face niciodată ceva care să reprezinte un pericol pentru persoană sau care să fie în conflict cu valorile morale ale acesteia.

Am spus că hipnoza accesează inconştientul. Da, aşa este, şi vom vedea cum acest instrument nepreţuit şi unic de lucru o face, însă înainte mai sunt de adus nişte lămuriri.

 

 

 

Creierul Fizic

 

Ca să înţelegem mai departe cum funcţionează aceste minţi, avem nevoie să ştim şi ce se întâmplă cu „bătrâna materie cenuşie.” Când o persoană se află sub hipnoză, influenţa sa se manifestă diferit asupra zonelor creierului. Să spunem în primul rând că acesta are două părţi, una stângă şi una dreaptă.

 

Partea sau Emisfera Stângă

 

Aceasta este partea practică, conştientă şi foloseşte logica pentru a rezolva probleme. Ea raţionalizează toate informaţiile şi poate forma sau dezvolta strategii de adaptare.

 

 

Partea sau Emisfera Dreaptă

 

Partea inconştientă, creativă, lucrează cu sentimentele şi emoţiile. Ea foloseşte imaginaţia şi este răspunzătoare pentru creaţia artistică.

 

Deci, în viaţa de zi cu zi folosim cu precădere „creierul stâng,” însă în momentele în care filozofăm, visăm, iubim, creăm, şi parcă am fi „cu capul în nori,” suntem conduşi de „creierul drept.”

 

Mai avem de atins un aspect al funcţionării noastre mentale, care sigur că are legătură cumva cu tot ce am spus până acum, însă nu exact cum s-ar crede.

 

Sistemul Nervos

(Sau, pentru a folosi denumirea sa corectă, sistemul nervos autonom)

 

Acesta reprezintă o parte a noastră ce pare a se afla, cumva, la nivel, fizic, în continuarea creierului, dar, desigur, este doar un mod de a o spune. El joacă un rol important în întreg procesul hipnoterapiei. Deşi vorbim despre inconştient şi despre comunicarea cu acesta, hipnoza are diverse efecte şi asupra corpului fizic.

 

Două Părţi (din nou)

 

Dacă vreţi, sistemul nervos este o reţea (de nervi) conectată la toate părţile corpului spre a permite transmiterea semnalelor din organism, manifestate prin simţuri, înapoi către creier. Există două faţete principale ale sistemului nervos, care sunt destul de diferite prin natura lor şi care pot fi privite ca două jumătăţi ale aceluiaşi întreg.

 

Sistemul Nervos Simpatic

 

Această parte este implicată în instinctele de bază ale supravieţuirii, în speţă reacţiile primare de luptă sau fugă, astfel încât ajută corpul să se pregătească pentru pericol, aducând un surplus de adrenalină în muşchi, reglând digestia şi mărind starea de alertă. Acum mii de ani, această pregătire a corpului era vitală pentru vânătoare şi pentru confruntarea cu animalele, mari, de pradă. Fiind pregătit pentru ceea ce urma să se petreacă, nu exista, odată, pentru om decât varianta luptei sau fugii în vederea supravieţuirii.

În vremurile moderne, deşi cu atâtea „animale de pradă” în jurul nostru precum negustorii, şefii, partenerii abuzivi şi diversele categorii de bandiţi şi hoţi, nu putem întotdeauna canaliza această energie; nu fugim şi nu le dăm o bătaie bună, astfel încât adrenalina restantă, cortizolul şi cine ştie mai ce nu sunt epuizate total şi astfel se creează, în corp, alte simptome, cum ar fi tensiunea şi anxietatea.

 

Sistemul Nervos Parasimpatic

 

Acesta are legătură cu starea opusă şi ar trebui, în mod firesc, să intervină după o luptă sau o fugă bună. El ajută individul să revină la o stare de calm a fiinţei, reducând pulsul, ritmul respiraţiei etc În viaţa de zi cu zi, cele două jumătăţi ale sistemului nervos lucrează cot la cot într-o coeziune incredibilă. Ori de câte ori un muşchi se contractă, sistemul nervos simpatic este răspunzător , ori de câte ori se destinde, aceasta se petrece prin intermediul sistemului nervos parasimpatic, şi respectivul proces are loc de fiecare dată când ne mişcăm, căci muşchii se contractă şi se destind pentru a permite corpului să facă ceva. .

Cele două stări descrise mai sus ar trebui, în mod normal, să fie în perfectă armonie şi complementare una faţă de cealaltă, dar, desigur, stilul nostru modern de viaţă nu permite instinctelor animalice de bază să funcţioneze eficient. Viaţa, în special în soecietatea vestică modernă, este atât de plină de stres şi de anxietate, încât nu ni se dă niciodată şansa de a ieşi din starea de alertă mărită. Aşa încât totul se dezechilibrează şi avem tendinţa de a rămâne în starea corespunzând sistemului nervos simpatic, adică tensionaţi, încordaţi. Nu avem niciodată timp pentru a ne relaxa cu adevărat şi, în consecinţă, sistemul nervos parasimpatic este prea puţin folosit, ceea ce ne dă peste cap întreg sistemul de funcţionare organic.

 

Hipnoza şi Sistemul Nervos (foarte important!!!)

 

Deci, unde şi cum intervine hipnoza în toate acestea? Ea activează sistemul nervos parasimpatic şi astfel devenim mai relaxaţi. Prin simpla intrare în starea de transă hipnotică o persoană începe să se destreseze. Toţi ar trebui să facem autohipnoză după o zi grea de muncă.

 

Unde se află, de fapt, situat Inconştientul. Creierul, Mintea şi Sufletul.

 

Am vorbit despre creier şi sistemul nervos şi despre cum intrarea în stare de transă poate acţiona asupra acestora, dar nu ne asumăm faptul că există o explicaţie simplă legată de „localizarea” minţilor conştientă şi inconştientă.

Voi crea poate o controversă, însă ceea ce spun acum nu este bătut în cuie şi reprezintă mai mult un subiect de discutat.

Nu consider că cineva pot fi criticat dacă va sugera că inconştientul este poziţionat în partea dreaptă a creierului, iar conştientul în partea stângă. Lucrurile ar putea sta chiar aşa, însă eu am senzaţia că mintea este mai mult decât atât şi nu se poate vorbi de o localizare, precisă, a ei, nici ca ansamblu, nici la nivel de „părţi componente.”

Este adevărat, inconştientul influenţează majoritar partea dreaptă, iar conştientul partea stângă, dar haideţi să presupunem că voi, cei ce citiţi acest material credeţi în viaţa de după moarte, când mintea părăseşte corpul fizic şi trece în lumea spiritului. Din ceea ce s-a aflat până acum, într-o formă sau alta, noi, după moarte, continuăm să gândim la fel, iar adepţii reîncarnării susţin şi că păstrăm amintirile vieţilor anterioare. Dar, în clipa în care devenim sau, de fapt, redevenim (doar) spirit, noi nu mai avem un creier, întrucât acesta putrezeşte la un metru sau doi sub pământ. Atunci, ce, sau cine reţine informaţiile. Personal, nutresc convingerea că mintea are de-a face cu sufletul şi nu cu creierul. Eu văd creierul ca pe un fel de interfaţă între gând şi acţiune, un decodor.

Este doar un gând al..sufletului meu.

 

Evenimente Traumatice. Conştientul se dă la o parte, iar Inconştientul nu analizează.

 

Ca să înţelegeţi puţin mai bine cum se comportă inconştientul, vă voi arăta unul dintre principalele motive pentru care apar problemele în minte. Dacă, dintr-o cauză oarecare, inconştientul este confruntat cu o traumă de care mintea conştientă nu s-a ocupat şi pe care nu a filtrat-o corespunzător, atunci vor apărea probleme. Atenţie, am spus că vor apărea şi nu că s-ar putea să apară. Aşadar, ce se întâmplă dacă ceva afectează capacitatea minţii conştiente de a-şi face treaba?

În viaţa de zi cu zi mintea conştientă are rolul de a observa, filtra, cenzura şi în general de a verifica tot ceea ce se întâmplă. Uneori, chiar dacă rar, se întâmplă ca o persoană să treacă printr-un eveniment traumatizant atât de sever şi de insuportabil, încât bătrâna si atât de exersata minte conştientă să nu îi poată face faţă şi atunci cedează şi iese, cumva, din acţiune, întrucât este copleşită. Între conştient şi inconştient se petrece ceea ce am putea numi efectul de balansoar. Când mintea conştientă practic „se închide” sau altfel spus îşi pierde ponderea/greutatea obişnuită, balansoarul se înclină în partea minţii inconştiente.

În vreme ce mintea inconştientă nu mai funcţionează, rămâne ca inconştientul să se ocupe de traumă şi începem să avem o problemă, deoarece inconştientul nu poate filtra, cenzura şi, în general, verifica tot ceea ce se întâmplă. În aceste condiţii, el preia lucrurile aşa cum vin, acceptând tot ceea ce se petrece fără nici o evaluare şi ceea ce se întâmplă este că totul ajunge şi este depozitat şi ferecat aici, în inconştient. După ce trauma a trecut, mintea conştientă se retrezeşte şi reface echilibrul, preluând din nou controlul.

Fără a fi experimentat trauma, mintea conştientă nu îşi aminteşte de ea. În legătură cu evenimentul tocmai petrecut s-a instalat amnezia totală. Însă el rămâne păstrat în inconştient aşteptând să provoace ravagii în viitor. Şi acest proces reprezintă baza pentru majoritatea problemelor care trebuie tratate prin hipnoterapie.

 

 

 

Refularea

 

Voi spune lucrurile de mai sus într-o formă puţin mai complexă şi pentru aceasta voi folosi un termen important: refularea. Refularea este un eveniment traumatic uitat încărcat cu emoţie. El are loc atunci când mintea conştientă refuză să accepte ceva.

Când o persoană experimentează o traumă extremă şi mintea sa nu îi poate face faţă acesteia sau emoţiilor asociate ei, întregul eveniment poate fi împins adânc în inconştient lăsând persoana în cauză fără o amintire conştientă a ceea ce s-a întâmplat. .Se petrece un lucru groaznic şi această fiinţă suferă o amnezie completă. Fiecare detaliu este refulat.

Împreună cu amintirea, este refulată şi emoţia ce ar fi trebuit resimţită, iar această bulă zăvorâtă a emoţiei este cea care cauzează toate neajunsurile. După cum am spus, trauma şi, evident, emoţia neexperimentată, neconsumată, netrăită, este păstrată undeva de inconştient şi se poate reactiva, într-o formă sau alta, la o dată ulterioară.

Aceste traume refulate trebuie şi încearcă să găsească o cale de a (re)ajunge în conştient, ieşind din străfundurile inconştientului, însă aceasta nu urmează un curs firesc şi ia forme ciudate. Refularea creează un simptom.

 

Simptome

 

Ce fel de simptom cauzează o refulare? Frici, fobii, anxietate, depresie, astm, spasme musculare, erupţii nervoase, disfuncţii sexuale, dependenţe, alergii şi multe altele cu care un pacient se poate prezenta în cabinetul hipnoterapeutului.

Există tot mai multe voci care susţin că o mare proporţie a tuturor bolilor se datorează refulării, dar din nefericire acest lucru nu este recunoscut încă de medicina convenţională. Oricum, lucrul la care se va gândi în primul rând un hipnoterapeut atunci când pacientul îi descrie un simptom este refularea.

 

Hipnoza se ocupă de Mintea Inconştientă

 

Deci acesta este unul dintre principalele motive pentru care folosim hipnoza pentru terapie. Ca un fel de bypass, ea permite ocolirea, într-o anume măsură, a minţii conştiente, astfel încât altfel de obicei insondabilul inconştient să poată fi accesat. Hipnoterapia se ocupă exclusiv de inconştient. Odată ce a intrat în comunicare cu inconştientul, specialistul poate face multe lucruri pentru a-şi ajuta pacienţii să depăşească o gamă largă de probleme emoţionale.

Surprinzător sau nu, singurul lucru ce trebuie făcut pentru a schimba starea obişnuită a minţii este s-o faci să se relaxeze. Într-un fel, terapeutul distrage mintea inconştientă spre a se strecura, pe lângă ea, în inconştient. Cu toate acestea, el nu va decupla cu totul conştientul, căci mai are un rol de jucat. Experienţele câştigate de la inconştient trebuie să fie aduse la nivelul atenţiei conştiente pentru ca acestea să poată fi traduse în limbajul raţiunii şi folosite într-un mod util. De asemenea, pentru a şti ce experimentează un pacient, cel care se ocupă de el are nevoie de mintea conştientă a acestuia pentru a-i primi comentariile.

 

 

 

Imaginaţia

 

Inconştientul comunică folosind facultatea minţii noastre pe care o numim imaginaţie. Dacă veţi căuta în dicţionar cuvântul imaginaţie, veţi afla că aceasta nu înseamnă doar un „spaţiu” mental unde îţi închipui lucruri, ci şi o parte a minţii în care experimentezi şi observi imagini. Inconştientul foloseşte această parte a minţii pentru a proiecta imaginile experienţelor noastre, aşadar inconştientul alimentează imaginaţia. Acesta este motivul pentru care oamenii pot experimenta cu uşurinţă experienţelor lor trecute prin simpla imaginare, adică lăsând amintirile să creeze imagini prin care să redevină vii pentru minte,diferenţa este că:

 

Inconştientul nu poate minţi.

 

Acesta nu are capacitatea de a raţiona, de a elabora sau de a inventa lucruri. El dispune de date şi atât. Pentru că nu poate minţi sau inventa poveşti, puteţi fi siguri că informaţiile care apar prin sondarea lui sunt adevărate. Imaginaţia este atotputernică.

Un francez pe numele său Emile Coué, care în 1890 a fondat o şcoală de hipnoză cunoscută sub denumirea de „Clinică de Sugestie”este autorul celebrei Legi a Efectului Invers, care stipulează:

 

„Când voinţa încearcă să dea comenzi sau să se opună imaginaţiei, imaginaţia va învinge întotdeauna. Toate încercările făcute, cu această intenţie, de voinţă, capătă efectul opus ( se întorc împotriva ei însăşi)”

 

Celălalt lucru susţinut de Legea Efectului Invers este că inconştientul este înclinat să transforme o sugestie negativă într-una pozitivă. Pentru exemplificare, o afirmaţie negativă ar fi ceva de genul acesta:

 

„Nu te vei speria când vei descoperi momentul în care a început fobia ta.”

 

În „urechile” inconştientului aceasta va suna cam cam aşa:

 

„Te vei simţi în siguranţă şi te va ajuta mult să afli şi să înţelegi cauza iniţială a acelor lucruri care îţi afectează viaţa astăzi.”

 

Întrucât am lămurit modul de funcţionare al inconştientului şi faptul că hipnoza îşi bazează eficienţa pe accesarea acestuia, probabil că nu s-ar mai pune decât problema modului în care se întâmplă, efectiv, aceasta. Poate, desigur, exista o curiozitate în acest sens, însă nu ţine de scopul acestui material să enunţe tehnicile specifice, de profunzime, folosite, care, de altfel, în ziua de astăzi sunt relativ uşor de aflat (,nu şi de folosit)

Totuşi, pentru a contura o idee şi la acest nivel, deşi multe lucruri cred că deja au fost subînţelese, voi menţiona că, în mare, tehnicile din hipnoterapie pot fi împărţite în două categorii.

 

 

 

Terapia sugestivă (sau bazată pe sugestie)

 

Aceasta este folosită pentru a-l ajuta pe pacient să-şi schimbe o anume atitudine sau chiar mentalitatea şi se arată foarte utilă pentru mărirea încrederii şi îmbunătăţirea stimei de sine sau în terapii precum cea legată de eliminarea dependenţelor. Ea face apel la sugestii pozitive pentru (re)programarea inconştientului. Sub hipnoză, orice sugestie adresată, trimisă inconştientului va fi asimilată, integrată şi folosită de acesta.

Folosirea exclusivă a acestui tip de terapie prezintă însă limitările şi pericolele sale. Dacă, de exemplu, nu recurgi decât la sugestie în încercarea de a elimina simptomele unei fobii, s-ar putea într-adevăr să reduci ceva din presiunea simptomelor în cauză şi să le faci, deci, ceva mai puţin supărătoare, însă ceea ce se va întâmpla va fi că inconştientul va produce o „substituire a simptomului” şi va găsi o altă „ieşire, sau „supapă,” creând astfel noi simptome. Acest lucru se datorează faptului că terapeutul s-a adresat (doar) simptomului şi nu (şi) cauzei.

 

Terapia analitică (sau bazată pe analiză)

 

De acest gen de terapie este nevoie pentru a se merge mai profund în inconştient, spre a se afla miezul, rădăcina, punctul de început al multor probleme care îi pot afecta pe oameni.

Terapia analitică foloseşte multe tehnici de hipnoterapie nu doar pentru a afla, ci pentru a vindeca cauzele tulburărilor psihologice şi emoţionale. Principalul instrument este regresia, întrucât aproape toate cauzele îşi au originea în trecutul pacientului, unul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Cât de îndepărtat poate fi acesta? Oricât de îndepărtat şi despre aceasta voi vorbi la momentul potrivit într-un alt articol.

 

*

 

Sper, deocamdată, că am reuşit să îndepărtez cel puţin o parte din îndoielile şi temerile cu care prea multe persoane privesc încă hipnoza şi, respectiv, hipnoterapia în România. A intra în hipnoză nu înseamnă,de pildă, a fi vrăjit, aţi aflat, ci a te relaxa profund, lucru care lipseşte cel mai mult în civilizaţia de astăzi.

Există prea multe mituri negative şi superstiţii legate de această formă de cunoaştere ce deja poate fi considerată ştiinţă, iar ele nu fac altceva decât să deservească atâţia oameni în suferinţă pe care nici medicina, nici psihoterapia clasică nu reuşesc să îi scape de anumite probleme, dar care, alimentaţi de prejudecăţi şi de lipsa unei culturi specifice, se privează de eficacitatea unui instrument absolut unic de vindecare, nu doar pentru probleme psihologico-emoţionale, după cum am mai punctat.

Fie ca viitorul să schimbe ceva în gândirea românilor şi să-i ajute să vadă cum îşi pot oferi mai uşor un bine ce le stă tot mai uşor la îndemână, fie prin hipnoză, metodă deja consacrată în lumea civilizată, dar nu şi la noi, fie prin alte forme de tratament mai revoluţionare, dintre care unele sunt enunţate şi în site-ul meu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *