CINE SUNT EU, conform propriei viziuni şi experienţe
MICHAEL TITUS GRECU
SPIRIT-MINTE-CORP
Uzanţele de azi ne-au obişnuit să ne definim în primul rând prin diplomele avute şi calificările obţinute, ca şi când am fi, cumva, prelungirea unor hârtii, o emanaţie a lor. Stufos, pompos, greoi, ne depersonalizăm prin titluri, titulaturi, ajungem să ne confundăm cu o meserie, cu o ocupaţie. Când ne prezentăm unor necunoscuţi, cel puţin de la o vârstă încolo, adăugăm numelui şi funcţia pe care o deţinem sau gradul universitar, nu ne prezentăm, de fapt, pe noi, ci aşa-zisele noastre realizări sau reuşite. Până şi pe morminte facem, succint, descrieri ale treptei sociale la care am ajuns, de parcă am vrea să avem o carte de vizită şi în faţa lui Dumnezeu, Cel pentru care, evident nu contează o asemenea perspectivă.
Poate că şi eu, cel de faţă, am în această lume, în această societate, un doctorat chiar într-un domeniu anume, dar nu mi-ar plăcea să pomenesc de el, nu m-ar încălzi să ştiu că s-a aflat despre el. Consider că ar fi mai bine, mai hrănitor, să vorbim despre cât bine am făcut, câţi oameni am ajutat, sau nu am ajutat, ce revelaţii am avut, în ce mod am reuşit să fim sinceri, sau am minţit, de câte ori, atunci când interacţionăm cu alţii etc
Aşadar, în câteva rânduri, vă voi spune, aici, versiunea mea despre mine, desprinsă şi din confirmările altora. Sunt cu siguranţă mai mult decât un psiholog, aşa cum fiecare dintre voi sunteţi mai mult, sau altceva, decât ceea ce indică nişte propoziţii, stas, pe un act. Sunt, ştiu sigur, o fiinţă care în mai toate existenţele sale a fost preocupată de vindecare, a sa şi altora. N-am înţeles şi nu am acceptat niciodată suferinţa, mi s-a părut ceva anormal, fie că ne referim la cea fizică sau psihică.
Empatia pe care o manifest azi este şi ea ceva vechi, nu am descoperit-o, în mine, acum, şi mi se pare a fi ceva fără de care aş fi lipsit de o calitate foarte importantă. Simt, foarte repede, cam care este zona de disconfort, interior, a unui om, unde se tulbură apele şi găsesc chiar în acel om, deşi poate foarte bine încifrate, ascunse, propriile lui soluţii, rezolvări pentru o problemă sau alta.
Cred în vindecare, cred în binele din fiecare şi mă antrenez în vorbi cu acesta, în a-l chema să alunge norii ce acoperă soarele bucuriei dintr-o minte confuză sau dintr-un suflet neliniştit. Fiindcă am această credinţă, am învăţat şi tot învăţ căi de a face vindecarea posibilă, cât mai repede. Însă la bază stă intuiţia, căci fără de ea aş fi doar un compendiu steril de tehnici, ca foarte mulţi. Oricât de bun cunoscător ai fi al nu ştiu căror terapii, dacă apropierea ta de celălalt nu se face într-un firesc care ţine de o zonă mai profundă decât raţiunea, sau, altfel spus, de logica spiritului, nu vei elucida şi rezolva cu adevărat şi deplin neajunsul celui care plânge.
Spirit, da, nu mă feresc să rostesc acest cuvânt, care mă poate condamna în lumea gândirilor seci, aşa-zis savante, sau doar chinuite, care pun intelectul mai presus de orice şi dispreţuiesc " naivităţile" celor ce cred într-o realitate superioară şi neperisabilă. Spiritul este totul, suntem un spirit care şi-a propus diverse poveşti în lumi materiale, iar terapeutul, căci nu mai este de actualitate, chipurile, să spunem vindecătorul, are de aflat miezul acestor poveşti, spre a le putea pune în acord cu o anume stare de fapt şi, eventual, a schimba ceva din ele şi a-i reda celui suferind pacea după care tânjeşte.
Sunt cald, sunt blând, sunt calm, dar nu moale, ci ferm, nu umblu cu şi nu cultiv jumătăţile de măsură, merg până unde se poate merge şi nu îmi place să abdic. Sunt un spirit vechi reajuns într-un corp, din nou pus să pătrundă cât mai bine cotloanele minţii, să creeze cât mai bune şi mai trainice legături cu aceasta, şi astfel să ajute şi alte minţi să-şi recunoască, în spirit, stăpânul, pentru a putea, apoi, să redea sănătatea corpului, atunci când acesta nu mai poate duce povara…poveştii.
Am experienţa astrologului şi a lucrătorului cu energia sau cu respiraţia. Sunt convins că cele trei componente care ne definesc şi alcătuiesc aici şi acum, spirit, minte, corp sunt într-o interdependenţă incontestabilă şi că orice demers terapeutic trebuie să ţină seama de aceasta şi să le vizeze pe fiecare dintre ele. Nu mă voi sfii niciodată să rostesc cuvântul Dumnezeu, să aduc în discuţie Divinitatea, fără însă a avea vreun partipri religios. Dumnezeu nu înseamnă pentru mine îndoctrinare, ci eliberare şi întotdeauna "îndrăznesc" să-L rog a mă ajuta în procesul tămăduitor, iar El, până acum, aproape mereu a răspuns pozitiv, atunci când un pacient, ca să nu spun, pur şi simplu, un om în suferinţă, a admis măcar cu o parte din sufletul său că ar putea fi ajutat de Creator. Desigur, nu se poate interveni în destin, însă uneori încrederea aduce cu sine minuni şi-l modelează. Iată crezul meu final, nimic bun nu se întâmplă fără participare divină…
Cabinet Psihologie Michael Grecu, Bucureşti, Sector 4, Sector 2. Psiholog bun, garantat. Vindecător energetic şi spiritual . Ai încredere!