fbpx

REGRESII ÎN ETERN SAU ÎN VIAŢA DINTRE VIEŢI

Perspective-Drawing-1

 

NU DISPARI…NICIODATĂ. 

CEL CARE CU ADEVĂRAT CREDE ÎN DUMNEZEU, ŞTIE CĂ NU POATE PIERI. 

MOARTEA ESTE DOAR CULOARUL DE TRECERE ÎNTRE MICA ŞI MAREA VIAŢĂ. 

ELIBEREAZĂ-TE DE FRICĂ, PRIN REGRESIE....

 

 

 

 

 

Întrucât am descris deja cum se produce fenomenul regresiei atunci când am vorbit despre întoarcerea în vieţi anterioare, pagina situată în site exact înaintea acesteia, nu voi insista asupra părţii de tehnică cu privire la regresia în etern sau în viaţa dintre vieţi. Până la urmă, ceea ce fac eu în calitate de regreso-terapeut, având psihologia ca formaţie de bază, este să facilitez călătoria sufletului către casa sau originea sa (te poţi duce direct, dacă nu ai răbdare, pe pagina 2, unde scrie, cu majuscule, DRUMUL).

Cred că foarte puţini sunt oamenii care nu se gândesc la momentul morţii, pe care fiecare şi-l închipuie, probabil, în alt mod. Iminenţa, dar mai ales apropierea sa, declanşează o frică intensă, uneori paroxistică, care în unele cazuri provoacă chiar dezechilibre psihice grave. Foarte mulţi asociază moartea cu sfârşitul sau disoluţia, cu aneantizarea, chiar dacă, paradoxal, există populaţii, precum cea a României de exemplu, care afişează, cel puţin la nivel declarativ, o religiozitate evidentă.

A crede în Dumnezeu dar a te teme de moarte înseamnă a trăi într-o contradicţie dureroasă, înseamnă, altfel,  a manifesta un gen periculos de schizoidism. La bază unui asemenea fenomen, stă, din punctul meu de vedere, o ignoranţă fundamentală. În articolul meu „Pentru Învingerea Fricii de Moarte” am specificat care este rolul religiei creştine în acest sens, prin faptul că nu se referă concret şi explicit la dăinuirea sufletului, ci oferă doar perspectiva unei aşa-zise învieri care va avea loc, atenţie, la „sfârşitul veacului.” Nu se ştie ce înseamnă acest sfârşit, nu se ştie ce înseamnă această înviere, iar moartea chiar devine, în aceste condiţii, ceva înspăimântător, asimilată de creştinism în cea mai optimistă variantă, unui somn extrem de profund care ne fură gândirea şi simţul identităţii.

Cu ajutorul complice al bisericii, s-a ajuns la idei şi expresii periculoase şi descurajante, perpetuate din generaţie în generaţie,  precum „o viaţă ai şi trebuie să ţi-o trăieşti”, „trecerea în nefiinţă” sau „din ţărână ai venit, în ţărână te întorci.”. A sosit momentul să punem capăt acestor tipare mentale care, dincolo de faptul că pornesc dintr-o viziune greşită, din interpretarea eronată a unor aparenţe, nu ajută pe nimeni, dimpotrivă.

Azi, prin munca unor minţi luminoase, a unor spirite îndrăzneţe,  dispunem de un instrument minunat de aflare şi cunoaştere a adevărului despre noi, REGRESIA. Cei care au folosit-o iniţial, au dorit să acceseze, în scopuri terapeutice, doar zone temporale din trecutul acestei vieţi cu pacienţii lor, apoi însă s-a descoperit că amintirile păstrate în iinconştientul nostru pot fi şi mult mai îndepărtate, depăşind planul acestei existenţe.

Hipnoterapia, scurtă explicaţie pentru sceptici şi temători,” alt articol al meu, detaliază semnificaţiile inconştientului. Ceea ce vreau să reţii aici este că el funcţionează ca un fel de memorie a sufletului, pe care acesta o ia cu el când pleacă din acest corp.

Altfel spus, creierul este doar un organ precum toate celelalte, care, după moarte, putrezeşte împreună cu trupul, însă nu el naşte mintea.Pentru a folosi un limbaj la modă, mintea este precum un soft care, odată cu fiecare încarnare, se instalează în creierul asociat noului organism pe care vine să-l ocupe şi să-l anime sufletul, astfel încât putem asimila creierul unităţii de hard a unui computer. Apoi, când funcţiile vitale încetează, acelaşi soft, mintea, părăseşte creierul şi respectiv corpul, şi merge, împreună cu sufletul, în etern, păstrând întipărite, precum un fel de cutie neagră, toate întâmplările, gândurile şi sentimentele.

Intenţia mea nu este însă de a explica ce face posibilă regresia, ci ce înseamnă regresia, ce prilejuieşte, în speţă regresia în etern. Poate suna ciudat într-o primă fază, cum adică să te întorci în etern? Păi cum, se vor întreba unii, pleci vreodată de aici ca să te poţi întoarce? Şi răspunsul este acesta, DA. Toţi plecăm de aici, fiindcă aici am fost creaţi, într-un spaţiu atemporal şi situat în afara oricărui reper fizic. L-am putea numi spaţiul gândirii lui Dumnezeu, iar toată gândirea Lui este iubire. Mai precis, ar putea fi vorba de manifestarea acestei gândiri într-o formă care face posibilă fiinţarea noastră. Eternul, adică mediul de creaţie al lui Dumnezeu. Dacă fiecare am fost la început, şi rămânem, un gând al lui Dumnezeu, eternul este mediul în care au fost însămânţate aceste gânduri, noi, şi în care am devenit suflete, adică vieţi.

Nici unul dintre gândurile lui Dumnezeu transformate în fiinţă nu se despart, la nivel de substanţă de Acesta, ci sunt esenţe nepieritoare, sunt expresii ale Creatorului, sau, dacă vreţi, dacă Îl asimilăm pe Dumnezeu unui soare, noi suntem, fiecare, o rază a acestuia.

Aş putea scrie un tratat despre aceasta, însă haideţi să reţinem doar că viul din noi este viul divin, care nu se poate stinge niciodată. Viaţa nu poate naşte moarte, iar ceea ce poate muri, mai bine zis dispărea,  este numai un înveliş pe care am ales să-l folosim pentru a trăi o anume experienţă.

Plecăm din etern pentru a învăţa mai multe despre privilegiul eternităţii şi pentru a ne bucura şi mai mult de acesta atunci când ne întoarcem în el. Până acum, orice venire, ca suflete, în carne, în corp, implica, neapărat, uitarea, pentru a avea sentimentul că totul este ca un nou început şi pentru a nu fi influenţaţi de anumite amintiri şi a face, astfel, diverse comparaţii.

 Astăzi însă omenirea a atins un alt prag al evoluţiei spirituale, iar faptul că Divinul a lăsat să apară tehnica regresiei în etern semnifică că se doreşte altceva, mai mult, de la trăirea experienţei corporale. Dumnezeu ne dă voie acum să ne recunoaştem, pe Pământ fiind, ca fiinţe eterne şi pentru a schimba nişte legi de existenţă ce par a nu mai reflecta deloc principiile iubirii. Totul dă impresia că s-a transformat în meschinărie şi calcul, în statistici şi prognoze, în indici economici sau politici, ne raportăm viaţa doar la materialitate şi la satisfacerea simţurilor, lăsându-ne păcăliţi de reclame foarte bine studiate, perverse. Emisiunile de spiritualitate sunt o raritate şi nu au un conţinut convingător, încă favorizează anumite prejudecăţi, superstiţii, dogme. şi în general nu sunt făcute de oameni competenţi. Pe de altă parte, emisiunile de ştiri, în marea lor majoritate, prezintă numai latura urâtă a vieţii şi a firii umane, isprăvile hoţilor, greşelile părinţilor iresponsabili, crimele psihopaţilor….În general, despre frumos, bine, iubire se vorbeşte foarte puţin. La fel cum se vorbeşte despre moarte, care însă…este greşit înţeleasă, deoarece nu înseamnă sfârşit ci, mereu, un nou început.

Regresia este modul prin care astăzi Creatorul permite conştiinţei să se identifice pe sine, delimitându-se de organic şi de fiziologic, chiar de o aşa-numită raţionalitate sau logică a materialismului mental. A sosit clipa în care Dumnezeu creează o punte între dimensiuni şi se pare că Îşi propune El Însuşi, Sieşi, o nouă experienţă, anume cea a spiritualizării materiei. Şi cum o poate face altfel decât prin noi?

Ni se dă voie să ne trezim chiar aici, în această lume, înainte de a pleca, iar, din corp şi a ne da seama, abia „dincolo” că am pierdut atâtea oportunităţi de creştere, pentru că am fost, mai mult sau mai puţin,orbi. Pe Pământ sunt lăsate azi să vină tot mai multe suflete înalte, care îşi pot asuma amintirile altor vieţi şi care îşi pot transforma existenţa actuală integrând într-un mod armonios şi benefic, constructiv, aceste amintiri, făcând legăturile de percepţie potrivite.

Aşadar, îţi voi spune acum, suflet drag,  pe scurt ce presupune efectuarea unei regresii în etern sau în viaţa dintre vieţi, aşa cum a fost numită. DRUMUL….

1. Cu ajutorul meu, vei intra într-o stare modificată de conştiinţă. Altfel spus, printr-o relaxare foarte profundă, te voi îndrepta către inconştient şi, treptat, vei începe să te identifici cu sufletul şi să „citeşti, vezi sau trăieşti” informaţiile lui. Aceasta  nu înseamnă a-ţi pierde, vreo clipă, luciditatea, ci dimpotrivă, a deveni mai prezent şi mai lucid decât ai fost vreodată, dar la un alt nivel, care implică accesarea multidimensionalităţii tale. Vei şti mereu ce ţi se întâmplă şi vei putea spune la fiecare pas prin ce treci, ce te frământă, blochează sau sperie. Iar eu te voi ajuta pas cu pas, căci sunt însoţitorul tău în această calătorie. Am cunoaşterea necesară pentru a te susţine, cuvintele şi atitudinea potrivită, mai mult, am încuviinţarea bunului Dumnezeu, care m-a inspirat şi îndemnat în a face aceste lucruri. Deci, eşti pe mâini sigure, iar teama şi poate neîncrederea ta vor dispărea pe parcurs.

2. Într-o primă fază, după ce vom trece prin nişte locuri minunate, ne vom întoarce în trecutul acestei vieţi, pe care îl vom parcurge gradat. Vom porni, deci, din momentul prezent, de la vârsta actuală, şi vom coborî, cronologic, în timp. La anumite vârste, ce pot fi alese chiar de tine în raport cu un eveniment care te-a marcat,  vom face câte un popas şi vei avea prilejul de a retrăi scene anterioare, de a reîntâlni oameni sau locuri importante. Totul are un rost în procesul de autodescoperire, dar şi de autovindecare. Ulterior, vom  putea reveni unde tu simţi că este de lucrat şi vom aplica procesul terapeutic corespunzător. Nu uita că sunt psiholog şi că mă preocupă orice are legătură cu binele şi pacea ta interioară.

3. După ce vom fi parcurs, în ordine inversă, tot drumul vieţii tale actuale, vom ajunge într-un spaţiu cu totul special, cel prin care ţi-ai făcut intrarea în această lume şi în această viaţă, Pântecul Mamei tale. Vei reexperimenta, în măsura în care gândirea ta se lasă condusă de logica sufletului, momente şi stări unice şi le vei putea descrie aşa cum numai tu eşti în stare. Va fi o reîntâlnire cu fiinţa probabil cea mai dragă, dar într-o ipostază mai intimă şi mai neobişnuită decât oricare alta.  Nu ţi-am zis până acum, dar voi înregistra, cu ajutorul unui reportofon, lucrurile spuse de tine şi vei putea păstra şi reasculta această înregistrare.

4Prin tunelul timpului, în continuare alături de mine, vei trece într-o altă viaţă, respectiv în ultima. Deja suntem dincolo de acest corp, însă păstrăm ideea şi sentimentul de corporalitate. Vei fi tot tu, dar cu alt chip, poate şi cu alt sex, şi vei vorbi despre locul şi timpul în care ai ajuns, despre emoţiile resimţite, despre fiinţele întâlnite şi despre ce te-a impresionat în mod deosebit în încarnarea ta anterioară. Apoi…. vom merge în momentul morţii tale, în acea clipă care te-a desprins de trupul avut cu o viaţă înainte. Din nou va fi vorba despre multă încărcătură sufletească, dar reţine că nu eşti singur, suflet drag şi că, în această clipă, va mai fi cineva, în afară de mine, care te va ajuta să îţi începi drumul către…ACASĂ.

5Vei avea timp să îţi aduni gândurilesă revezi firul fostei vieţi şi să tragi concluziile necesare, nu te va grăbi nimeni, vei avea timp să plângi, dacă aşa vei simţi, dar şi să te pregăteşti pentru mai departe. Apoi, uşor-uşor, fiind acum doar suflet, vei trece într-o altă dimensiune. Ne apropiem de lumea spirituală şi deja te vei simţi condus, poate, ca din umbră de o forţă. De cele mai multe ori este vorba despre ghidul tău spiritual, care te însoţeşte permanent şi care, evident, ştie ori de câte ori ai încheiat o viaţă şi te întorci la…matcă. Nu întotdeauna ghidul spiritual este totuna cu îngerul sau îngerii tăi protectori, deci s-ar putea să ai parte de o escortă mai mare. Deşi s-ar putea să simţi că eşti singur, sigur nu eşti şi voi şti cum să-ţi alung orice asemenea sentiment, până în clipa în care vei simţi marea iubire care este trimisă către tine de aceste fiinţe grijulii şi înţelepte.

6Odată intrat în lumea spirituală, s-ar putea să descoperi că eşti întâmpinat de mai multe suflete, pe care probabil le vei vedea sub forma unor lumini de diferite culori sau dimensiuni. Poţi fi însă primit doar de acelaşi ghid al tău spiritual, care te va duce într-un loc foarte frumos în care vei simţi enorm de multă pace şi în care el te va întreba despre ultima ta viaţă, despre cum crezi că te-ai comportat în raport cu misiunea aleasă, despre măsura în care ţi-ai atins scopurile propuse şi despre multe altele. Există, deci, un aşa-numit loc sau spaţiu de primire şi de întâmpinare, care, prin energia emanată, este şi un prim loc al vindecării. Aici se desfăşoară, iată, şi primul „interviu”.

7. De aici, vei merge să întâlneşti grupul sufletelor apropiate, cel în care te întorci mereu după o încarnare. Acest grup corespunde unei anumite vibraţii spirituale şi reuneşte sufletele cu un grad asemănător de evoluţie. În cadrul lui cei ce au trecut prin regresie au distins de obicei trei categorii: sufletele afiliate, de obicei dintre cei pe care în viaţa încarnată îi întâlnim sub formă de cunoştinţe, sufletele-camarad, cu care ne putem interesecta în calitatea lor de copii sau de prieteni şi în sfârşit şi mai ales sufletele –pereche. Desigur că acestea sunt cele mai importante, şi aici, în lumea spirituală, aflăm că nu sunt neapărat doar unul pentru fiecare dintre noi, ci mai multe şi că le-am putut cunoaşte, în perindările noastre pe Pământ şi pe alte planete, ca soţi/soţii, fraţi/surori şi mai rar ca părinţi. Vei avea timp să schimbi gânduri, impresii, emoţii cu acestea, după ce le vei fi identificat. Întrebările mele, cu grijă pregătite, te vor ghida în a reda ceea ce primeşti, telepatic, ca informaţie şi poate în a-ţi pune o ordine în noianul de trăiri ce te vor invada.

8. Alte întrebări ale mele te vor face să reconştientizezi de ce aparţii unui grup anumece interes sau preocupare comună de bază vă leagă, prin ce te distingi tu în raport cu ceilalţi, cărui gen de misiune te-ai dedicat cel mai frecvent în încarnările tale, dar te voi îndemna, poate, să îmi descrii şi alte grupuri de suflete şi caracteristicile lor, modul în care grupul vostru interacţionează cu acestea, în ce fel şi în ce măsură…Uneori, un suflet frecventează şi alte grupuri decât cel de bază, poate unul vizând o realizare într-un singur domeniu anume…..Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă şi despre care se poate vorbi într-o regresie, dar eu mă voi orienta în a-mi călăuzi clientul după cum voi simţi că este participarea sa la această incursiune în absolut, neadoptând un model stas.. Voi primi personal ghidare, în mod subtil, de la cel ce mă conduce în fiecare călătorie şi care de multe ori comunică cu ghidul clientului, stabilind demersul optim în acest sens.

9. Deşi mulţi îşi doresc să nu mai părăsească, vreodată, grupul sufletelor apropiate, căci este atât de bine între ele, următorul pas va fi să te conduc în faţa Consiliului Înţelepţilor, pe care, popular, noi l-am numit Sfatul Bătrânilor. Este vorba despre fiinţe extrem de evoluate, a căror menire nu este să ne judece faptele, ci doar să le evalueze într-o lumină care să ne ajute mai departe. Aici vei primi, poate, multe întrebări, dar şi multe sfaturi, sugestii şi vei fi pus în faţa unei perspective mai largi înglobând întreaga ta evoluţie spirituală de până acum. Nu este deloc exclus să fii întrebat despre viaţa ta actuală şi despre ce îţi propui, şi cum, să faci mai bine. Întrucât, în această ipostază nu există limite temporale, după cum nu există lucru neştiut, vei putea fi întrebat chiar despre ce se întâmplă cu tine chiar în această clipă în care ai venit pentru regresie şi cum vei depăşi anumite obstacole. Nimic nu este exclus, iar eu te-aş putea ruga la un moment dat să te retragi din faţa Consiliului şi să îmi spui, de exemplu, ce crezi că au avut în comun vieţile tale de până acum, ce caracteristică sau greşeală a lor s-a repetat, sau prin ce ai reuşit, de fiecare dată, în final, să triumfi.

10În sfărşit, un ultim pas va fi aducerea ta în Camera Alegerii Vieţii sau în Celula Destinului. Te poţi gândi, acum, la filmele SF descriind un holospaţiu, sau un spaţiu virtual creat în funcţie de alegerea noastră, folosind imaginaţia şi energia. Dar este vorba, totuşi, de altceva. În locul la care mă refer, arătând ca un fel de cinematograf uriaş cu pereţi circulari vei viziona filmul acestei vieţi, al vieţii pe care tocmai o trăieşti. Tot aici afli ce corp ai putea alege, dar şi ce creier şi ai dreptul să faci probe, ca şi cum ai încerca un costum, deşi comparaţia este, evident, forţată. Ceea ce vreau să spun este că sufletul tău va avea, aici, ocazia de a vedea cum se poate sincroniza cu un anume gen de creier şi ce fel de viaţă i-ar permite acesta dar şi un anume corp să aibă. Există câte un film al vieţii pentru orice combinaţie.

11. Încheierea regresiei va avea în vedere folosirea unor întrebări cu funcţie terapeutică cum ar fi: Dacă sufletul tău vrea să transmită  o informaţie  benefică personalităţii tale de acum, minte-corp, lasă-l să o facă prin gura ta. La fel, dacă ghidul tău spiritual, mai are un mesaj pentru tine, lasă-l să-l transmită…..

12. Urmează ieşirea efectivă din regresie, respectiv din transă, şi revenirea aici şi acum, după care vom purta un dialog în care tu îţi vei putea exprima toate impresiile şi mă vei putea întreba tot ce simţi. La plecare, vei primi înregistrarea momentelor importante ale regresiei, mai precis a lucrurilor esenţiale afirmate de tine.

 

Nu am cum să intru în amănuntele acestui proces atât de complex, ţi l-am descris doar în linii mari, pentru ca tu să ai o idee despre ceea ce te-ar putea aştepta. Este o experienţă înălţătoare menită a-ţi schimba viziunea şi viaţa. Dacă simţi nevoia să te pregăteşti pentru acest moment în prealabil, o putem face. De altfel, oricum vom avea o discuţie premergătoare de 15-30 minute în care eu voi lua nişte date despre tine iar tu îţi vei putea exprima fie aşteptările, fie temerile, după cum îmi vei putea împărtăşi ceea ce ştii despre această tehnică revoluţionară, dacă ai mai trecut prin ceva asemănător etc.

În legătură cu ideea de karmă, subscriindu-se în întregime subiectului abordat, te rog să citeşti materialul postat în „Regresii în Vieţi Anterioare.” Tot de aici vei afla şi ce implică respectivul demers în raport cu cel tocmai descris aici. Te vei simţi câştigat, suflet bun, lecturând articolele mele, dar mai ales supunându-te uneia dintre aceste regresii, dacă nu amândurora, căci nu se exclud sub nici o formă, după cum cred că deja ai înţeles, contribuind fiecare la trezirea şi recalibrarea fiinţei tale.

Dacă încă te temi de moarte, vino măcar la o discuţie cu mine. Dispun de argumentele astrologului, regresionistului, chiromantului, psihologului, dar mai ales ale unei fiinţe care se hrăneşte de multă vreme din spiritualitate. Tu alegi. Fiindcă nu sunt mercantil, pentru această ultimă regresie, care poate dura până la 5 ore, cer doar 300 de lei, ceea ce te asigur că este un preţ foarte mic comparativ cu tot ce poţi întâlni în domeniu. Respect posibilităţile generale ale românului, dar totodată apreciez dorinţa sa de cunoaştere, pe care încerc, aşa cum pot, s-o satisfac. Vino cu încredere, la sfârşit vei fi mulţumit şi te vei întreba cum ai putut să te îndoieşti…..